Category : Despre mine

Conștientizarea anului: ASUMAREA – Partea a 2-a

• Roxana
• iulie 28, 2020

Semnale. Mă sufooc!

De câteva luni încoace mă confrunt cu o anxietate puternica legata de frica de a mă sufoca.

Din Ziua în care aproape am murit , ceva s-a întâmplat în corpul meu. Astfel că uneori, fiecare înghițitură o fac cu inima strânsă. Am analizat îndelung ceea ce mi se întâmplă. Totuși, am acumulat multa cunoaștere în ultimii ani, am lucrat mult cu mine, zic eu că mi-am rezolvat multe din răni și mi-am dat seama cine sunt și ce îmi doresc.

Doar că habar nu aveam că acest lucru cu sine, tocmai a trecut la un alt nivel. Provocările sunt mai mari. Eforturile la fel, iar rezultatul uimitor.

Și cu toate astea, am fost tare încurcată când am observat că încep să cad pradă fricii ușor. Curios, întrucât nu îmi este frica de moarte. Dar îmi este frica să nu mă sufoc.

Sunt un mare believer că al nostru corp ne trimite semnale adesea legate de ceea ce simțim sau trăim. Somatizam. Însă de cele mai multe ori le ignoram sau le bagăm sub pres cu medicamente, vicii, negare, relații toxice.

Câteva luni de zile m-am prefăcut că nu am nimic și sunt bine. Însă, rapid aceasta anxietate a devenit tot mai mare și mai mare, iar recent mi s-a întâmplat fix pe scaun la dentist, când am simțit că nu mai îmi pot controla bătăile inimii și picurii de transpirație rece. Și cel mai rău…că nu îmi pot controla creierul.

Imediat am conștientizat.

Ziua în care aproape am murit – Partea I

• Roxana
• iulie 3, 2020

Ajunul Paștelui

Era, sâmbăta, Ajunul Paștelui 2020. Adică acum vreo câteva luni. O zi cumva obișnuită de carantină, fară timp de lucru și mult timp de familie 🙂

Încercasem să pun fetele la somnul de amiaza. După 2 ore jumate de foit și foit, cea mare s-a hotărât că nu îi este somn, așa că pentru a evita eventualul stres din ambele parți am decis să mergem la joaca. Nervi întinși.

Am ajuns în camera de joaca și cumva sub efectul oboselii și al plictiselii, S. mi-a spus printre suspine că îi e dor de Oz..câinele nostru care a murit în urma cu doar câteva luni. Something happened then…

În cea mai stupida secundă, am înghițit o picătură de salivă aiurea și cumva respirația mi s-a blocat. Nu stiu daca am intrat în panica sau pur și simplu fiziologic mi s-a blocat ceva prin sistemul respirator, însă nu mai puteam respira. La propriu.

Viața la țară. Lecții despre simplitate.

• Roxana
• iunie 16, 2020

Când viața așa cum o știi, nu mai funcționează.

La începutul lunii Mai am decis să ne mutăm la țară, pentru o perioada. Pandemia, statul în casă cu 2 copii mici, spațiul mic, activitatea fizică limitată, vremea frumoasă ne-au împins către a căuta soluții pentru a ne fi bine la toți. Fizic. Psihic.

Așa că vreme de săptămâni bune am locuit lângă București într-o casă bătranească, veche de cel puțin 100 de ani. WC în curte. Apă la puț. Găini în curțile vecinilor. Cocoși care cântă dimineața devreme. Manele uneori răsunând din depărtare. Un singur magazin în sat. Pisici mici și mari. Cireșe in copac. Tot tacâmul.

Nu îmi era teamă de acest trai. Mare parte pentru că verile copilăriei mele s-au desfășurat fix așa, la țară la bunici. Și ce vremuri minunate, cu vecinii și verii mei pe maidane, uitând să mănac, să dorm, să mă spăl.

M-am provocat să renunț la confortul casei mele. Să trăiesc și altfel. Mai simplu. Cu aceleași haine purate zile întregi. Cu pământ printre unghii. Cu spălat la lighean. Cu spălat pe dinți dimineața cu apă rece gheață. Cu 3 pulovere pe mine seara.

Dar cu cafeaua băută în zorii zilei, în bătaia soarelui. Cu yoga făcută pe preșul vechi, în curte. Cu fericire văzând copiii cum se joacă în curte. Ore întregi. Zile întregi. Bucurându-mă de fericirea, emoția, tremuratul mâinilor lor atunci când țineau un pisic mic în brațe. Cu grătarele și prietenii strânși în weekend la masă, în casă, după luni întregi de distanțare. Cu whist-ul jucat seara în antreul casei, înfășurați în pături vechi mâncate de molii, la masa veche cu mușama cu buburuze. Cu măturatul curții zilnic. Cu oule proaspete mâncate dimineața. Cu gogoșile extraordinare făcute de soacră-mea cu migală, jumate de zi. Cu plapuma grea care mă încapsula în fiecare seară, ținându-mi de cald peste noaptea răcoroasă de Mai. Cu focul în sobă seară de seară făcut de socrul meu, “ca să le fie bine la fete”. Cu spălatul în curte seara la lighean, la 15 grade după o ploaie neprietenoasă. Fără măști pe față, viruși, declarații pe proprie răspundere, știri. Oamenii aia de acolo nu au habar de așa ceva.

Când ieși din zona de confort, păstrează focusul pe lucrurile frumoase

Am încercat să profit din plin de fiecare moment frumos. Am păstrat conexiunea mea cu online-ul doar pentru treburile importante (în mare parte și pentru că nu aveam nici prea mult semnal). Am încercat să îmi clătesc ochii mai mult în natură, pe cer, pe copii, decât în ecrane. Am pus pauză la aproape tot ce am putut și știut, pentru a mă bucura de tot ce este în jur. Și recunosc că nu mi-a fost ușor.

Ceea ce încerc să spun este că, un RESET este întotdeauna binevenit. Și necesar. O pauză de la viața așa cum o știm. De la confortul de oraș și uneori de civilizație. Întoarcerea la simplitate, la o viață care se învârte în mare parte în jurul a ceea ce vrea MAMA natură și mai puțin in jurul a ceea ce vrei tu.

De fapt, ce le aratam copiilor?

Haideți să nu ne uităm rădăcinile.

Haideți să le arătăm și copiilor noștri cât de frumoasă și autentică este viața simplă. Bucuria din ochii lor, de copii crescuți în apartament în București, atunci când țin un pui viu în brațe, atunci când se târșâie în țărână, atunci când manacă o cireașă nespălată din copac, când așteaptă cu nerăbdare vizita la magazinul din sat pentru ceva dulce, când se bălăcesc în lighean sub razele soarelui, când adună familii de melci, când hoinăresc printre crucile cimitirului din sat.

Am conștientizat cât de des uităm de viața simplă, cedând atracției lucrurilor din jur. Too many shiny objects around us.

Copiii mi-au demonstrat că nu au nevoie de prea mult de la noi. Decât dragoste. Susținere. Libertate. Si a le oferi cadrul să cunoască, să încerce, să experimenteze. Vietăți, emoții noi, senzații autentice. În limite de siguranță, evident.

Vrem să avem și uităm să FIM

Uneori uităm de noi. Pentru că ne asociem cu atâtea lucruri, chestii, măști, oameni cu care nu avem, de fapt, nimic în comun.

Uneori vrem multe lucruri și chestii. Pentru a umple goluri și a astupa răni. Si așa ajungem să facem stocuri și să umplem dulapuri cu obiecte pe care le folosim odată pe an. Adu-ti aminte: câte ai cumpărat pentru copilul tău, atunci când ai devenit mama? Câte credeai că ai nevoie și câte de fapt ai folosit?

Uneori credem că ne reprezintă o mașină, o poșetă, un cont in bancă, un job Când, de fapt, este important cine suntem și ce facem noi pe lumea asta.

Ne îndepărtăm de misiunea noastră pe acest Pământ, pentru a fi plăcuți și acceptați. Renunțăm la visuri pentru a rămâne în zona de confort. Cedăm fricii, pentru că nu cumva să pierdem tot ce am acumulat și clădit.

Criticăm pentru că nu suportăm și nu acceptăm cum ceilalți ne oglindesc părțile întunecate. Ne îndesam cu mâncare, gadget-uri, haine, pantofi, bijuterii ca să umplem în noi, ceea ce cândva s-a golit. Avem dulapurile pline de lucruri pe care le folosim doar când și când.

Și cel mai trist, îi învățăm pe copiii noștri să facă la fel: Le luăm jucării multe ca să compensăm lipsa timpului cu ei; Le luăm ultimele haine și ecrane ca să aibă ce noi nu am avut; Le facem toate poftele ca să le pansăm sau mutăm atenția de la emoțiile tulburătoare; Le umplem programul cu cursuri de tot felul pentru că, așa considerăm, că îi pregătim pentru viață; Sau poate ne străduim să fim părinți conștienți, atenți, prea implicați, dar uităm să ne educăm pe noi înșine întâi….sau între timp.

Cele 3 săptămâni la țară m-au învățat că viața chiar este simplă. Și este frumoasă așa. Din păcate “fata de oraș” care am devenit ulterior m-a împiedicat să stau mai mult acolo. Dar m-am străduit să păstrez în mine lecțiile importante pe care le-am învațat acolo. Și apreciez mai mult apa caldă curentă 🙂

Fiți deschiși la nou. Ieșiți din zona de confort. Acceptați provocările.

Change is hardest at the beginning, messiest in the middle and best at the end.”

Robin Sharma – “The 5AM Club”

Lucratul de acasa cu copii mici – 7 idei de organizare

• Roxana
• aprilie 10, 2020

6 saptamani in Pandemie. O experienta. Rutina data peste cap. Nema libertate. Fiecare iesire afara, un eveniment. Lista de cumparaturi. Lista de gatit pe 2 saptamani. Obisnuinta ca orice pasire in afara granitei casei necesita o hartie semnata si completata corect si etic. Invatam skilluri noi. Invatam sa ne iubim pe noi si pe cei din jur. Mai mult decat de obicei. Invatam sa AVEM TIMP.

Sa deal-uim cu noi, emotiile noastre, ale copiilor, ale sotului care sunt mai agitate decat un Pepsi. Fiecare saptamana un rollercoaster. Sau poate o plictiseala. Crazy right?

Daca imi spunea cineva inainte, ia sa vezi ce o sa lucrezi tu de acasa mult timp de acum incolo, credeam ca glumeste.

Sa ne intelegm, de cand am terminat cu concediul de crestere copil in creierul meu s-a inoculat ideea ca spatiul casei este pentru copii, gatit, spalat si chestii de familie, iar orice in afara lui inseamna munca, socializare, libertateeeee, networking, idei de a creste, ce sa mai…cerul era limita.

Motherhood din casa. 5 motive pentru care sa te bucuri in perioada asta

• Roxana
• martie 20, 2020

Ahh ce vremuri traim.

Cine ar fi zis acum 3 luni ca nu vom mai putea iesi din casa?

Cine ar fi zis ca or sa cada economii, ca oamenii or sa ia cu asalt rafturile de hartie igienica si fainoase, ca or sa moara cu sutele, ca or sa se infecteze cu miile, ca suntem luati la intrebari pe strada de politie, ca mersul pe strada cu masca pe fata si manusi in mana este normalul.

Pe de alta parte, desi cu mana la gura de groaza si cu ochii bulbucati de mirare, nu pot sa nu ma bucur de natura pura si linistita, de traficul putin, de momentele in care ies dupa lapte si miros pomii, de o cafea bauta pe balcon cu geamul deschis, de timpul IMPUS de a sta in familie, cu copiii, cu sotul, cu familia de aproape. De faptul ca nu mai am de facut, nu mai am de alergat, nu mai am de bifat, nu mai am de facut ca sa AM, ci am de stat ca sa FIU.

12 lectii mega-importante pe care le-am invatat anul asta – extrakick de motivatie

• Roxana
• septembrie 27, 2019

De obicei vedem partea goala a paharului. Cand ni se intampla bad shit ne lamentam si ne victimizam. Vrem sa ne plangem si de multe ori dam vina pe altii, pe sistem, pe divinitate…ca sa ne simtim mai bine. Dar e doar pe moment.

Daca ti-as spune ca adevaratele resurse se gasesc in interiorul tau? Daca ti-as spune ca solutiile la problemele tale nu le au altii sau eu sau psihologul tau sau mama ta sau partenerul tau. Ci tu.