Conștientizarea anului: ASUMAREA – Partea a 2-a
Semnale. Mă sufooc!
De câteva luni încoace mă confrunt cu o anxietate puternica legata de frica de a mă sufoca.
Din Ziua în care aproape am murit , ceva s-a întâmplat în corpul meu. Astfel că uneori, fiecare înghițitură o fac cu inima strânsă. Am analizat îndelung ceea ce mi se întâmplă. Totuși, am acumulat multa cunoaștere în ultimii ani, am lucrat mult cu mine, zic eu că mi-am rezolvat multe din răni și mi-am dat seama cine sunt și ce îmi doresc.
Doar că habar nu aveam că acest lucru cu sine, tocmai a trecut la un alt nivel. Provocările sunt mai mari. Eforturile la fel, iar rezultatul uimitor.
Și cu toate astea, am fost tare încurcată când am observat că încep să cad pradă fricii ușor. Curios, întrucât nu îmi este frica de moarte. Dar îmi este frica să nu mă sufoc.
Sunt un mare believer că al nostru corp ne trimite semnale adesea legate de ceea ce simțim sau trăim. Somatizam. Însă de cele mai multe ori le ignoram sau le bagăm sub pres cu medicamente, vicii, negare, relații toxice.
Câteva luni de zile m-am prefăcut că nu am nimic și sunt bine. Însă, rapid aceasta anxietate a devenit tot mai mare și mai mare, iar recent mi s-a întâmplat fix pe scaun la dentist, când am simțit că nu mai îmi pot controla bătăile inimii și picurii de transpirație rece. Și cel mai rău…că nu îmi pot controla creierul.
Imediat am conștientizat.
Citeste Restul