„Cine are nevoie de terapie?” 7 Ganduri care te deturneaza si o poveste.

Sa spargem miturile:

Serios, gandeste-te, cum reactioneaza oamenii din jurul nostru in general cand vorbim despre terapie.

Pronunti terapie si se pune un mare zid. Pentru ca este inca TABU.

Am sa plec de la “judecatile” pe care le emitem sau imbratisam legate de asta:

Daca merg la terapeut inseamna/lumea o sa spuna ca sunt nebuna

De unde vine oare gandul asta? Este o parere pe care ti-ai format-o tu in urma unei experiente sau cineva ti-a spus asta mai demult si tu ai inghiti-o asa…hap?

I think I have an idea…Din pacate ai nostrii parinti sau bunici nu au fost prea expusi la acest subiect. Sau modul in care au luat contact cu terapia a fost unul extrem si ne-au transmis si noua aceleasi credinte legate de terapie.

Pentru ca nu exista informatie pe vremea aceea, pentru ca nu exista deschidere catre dezvoltare personala, pentru ca erau preocupati mai degraba de traiul zilnic decat de cel interior si pentru ca singurii care faceau terapie erau nebunii….u know all this stuff.

Ok ok ti-a fost plasata o credinta si tu ai imbratisat-o cand erai mic. Acum parerea ta sincera, de om care are acces la informatie in ziua de astazi, care a primit o educatie sau care chiar s-a confruntat cu niste conflincte prin interior, care este? Huh?

Acum ca adult ce esti, alegerea este la tine, indiferent de bagajul de credinte pe care il cari de la ai tai. Si ai dreptul sa iti formezi o parere necontaminata de modul in care ai fost crescuta.

Este o fita sa mergi la terapeut, facem si noi ca prin afara

Vorba aceea: daca as fi primit un banut de fiecare data cand am auzit asta, cred ca acum mi-as fi luat casa cu bani cash.

Da, poate ca in lumea – cum ne placem sa spunem- “mai civilizata” sau “mai dezvoltata” oamenii merg in proportie mai mare la terapeut. Si vedem treaba asta ca pe o activitate pe care ne place sa o copiem ca sa fim in rand cu ei.

Dar sincer acum, te-ai intrebat vreodata, ei de ce fac asta?

Motivul este simplu si am sa il exprim printr-o intrebare – La dentist de ce mergi? Nu ar fi o fita sa ai dinti sanatosi? Atunci sufletul si mentalul tau nu ar avea nevoie sa se mentina curate si sanatoase? Mai ales ele…!

Guess what, mintea poate fi ca orice organ palpabil din corpul tau: este supusa unor excese, la fel de bine cum iti expui si corpul.

Iar aceste excese sunt:

abuzuri pe care le accepti sau le-ai acceptat candva si acum te lupti cu cicatricile, suferinte pe care le simti care lasa si ele niste urme,

fricile tale ce scindeaza din personalitatea ta,

frustrari care acum sunt ca niste julituri pe suflet,

vinovatii legate de persoane pe care le-ai ranit,

esecuri mari sau mici care te-au demoralizat si descurajat,

….si basically, tot ce iti face sau ti-a facut rau candva..

Si stii ceva, de aici vin restul…adica restul de boli cu care te confrunti, fie ca este vorba de dureri, usturimi, intepaturi sau chestii mai serioase care necesita atentie mai multa…si medicamente.

Este prea scump, nu imi permit.

Asta este pe lista scuzelor fooooarte comode, in spatele careia este extrem de confortabil sa te ascunzi. Nu-I asa ca ne place in zona de confort?

Dar ia gandeste-te, cumva atunci cand esti in sapa de lemn, se gasesc banii necesari ca sa iesi de acolo, nu?

Acum depinde si de prioritati. Daca nu esti foarte interesata sa lucrezi cu tine, daca iti este frica sau amani, mereu vor exista alte lucruri pe care le poti face cu banii tai.

Si sa iti spun un secret: cand ne este rau, avem tendinta sa investim in acele lucruri care ne fac bine pe termen scurt, gen: vicii (tutun, alcool, droguri) sau medicamente sau diferite alte practici: shopping compulsiv, curatenie extrema, buze mai mari, sani mai fermi, etc

Ne gandim ca asa obtinem mai repede ceea ce ne dorim, dar din pacate nu facem decat sa ingropam si mai adanc problema adevarata.

De ce? pentru ca este foarte dificil sa te confrunti pe tine…este cel mai dificil sa lucrezi cu tine si de obicei te opresti la primul obstacol gandindu-te : ”asa a fost sa fie”. Confortabil nu?

Este o prostie sa fac terapie si am altele mult mai importante de facut.

Asa cum spuneam mai sus, tot timpul se vor gasi altele “mai importante” de facut.

De cate ori nu am amanat lucrul cu mine, gasindu-mi alte lucruri marunte de facut, de cate ori nu am avut cliente pe punctul de a amana sesiunile doar pentru ca “au aparut alte prioritati”.

Si stii care este partea interesanta? Corpul tau face echipa cu mintea ta. Si ce mai echipa!! Mintea spune: “Hmmm, nu am chef sa lucrez cu mine azi, mi-e frica de ce voi descoperi, daca o sa imi fie mai rau decat bine”.

Iar corpul vine si spune: “hai ca te ajut eu, ia de aici o durere de cap, una de stomac..”. Si uite asa pui pe seama karmei ca nu a fost sa fie.

Sparge barierele – treci peste. Da este posibil sa fie mai rau, o perioada scurta, dar va urma partea cea mai frumoasa, in care te vei debarasa de poveri si vei fi mai usoara, mai pozitiva…mai TU, cea care vrei sa fii.

Lasa ca toti au probleme si pot trece peste ele si fara terapie, ce eu sunt mai prejos!

Asa e…toti au probleme. La unii e mai usor, la altii e mai greu. Unii fac fata cu brio, altii doar arata ca fac fata cu brio, altii cad si fac si tam tam de asta, altii se victimizeaza, altii sunt eroi si altii invata lectii si isi fac meserie din ele.

Daca este important ce fac altii, ca sa faci si tu, as vrea sa te intreb? – te confrunti cumva cu frica de a nu fi acceptata? Sau de a fi judecata? Iar daca raspunsul tau e da, la vreuna din aceste treburi, atunci vrei sa pastrezi sau schimbi aceasta frica?

Este totul in mainile tale.

Este tare greu sa gasesti un terapeut bun/de incredere.

De obicei cand spui asta, inseamna ca ai incercat deja si ai ramas dezamagit.

Dupa aceea iti spui fie “nu este pentru mine”, fie “nu sunt terapeuti buni la noi”, fie “nu am rezolvat mai nimic” sau “mi-a facut si mai rau”

Si da este posibil sa nu fi intalnit persoana potrivita…este ca in dragoste. Sometimes we click, sometimes we don’t. Suntem foarte diferiti unii de ceilalti, cu bagaje diferite, iar ce functioneaza la unii poate nu merge la altii.

Uneori trebuie sa cauti mai mult, sa incerci mai mult, sa experimentezi mai des pentru a descoperi ceea ce ti se potriveste si ce nu. In viata si in terapie.

Poate la tine nu functioneaza discutiile de 1-1 si ai constientizari mai mari atunci cand urmaresti un clip, cand citesti o carte sau cand participi la un curs.

Fii flexibila, invata si nu te demotiva.

„Lucrul cu tine, intr-un mod ghidat, organizat, asumat si focusat pe rezultate, se numeste Terapie”

Merg la terapie doar daca ajung intr-un punct foarte greu din viata mea.

De obicei se intampla cam asa: E rau, o perioada si il poti duce. Iti spui, “lasa ca va fi mai bine, lasa ca fac fata, lasa ca rezolv eu cumva.”

Si poate rezolvi si poate va fi mai bine. Daca ai capacitatea sa te “autotratezi” este minunat si te felicit sincer!!!!

Insa, for most of us, raul nu trece, doar il amagim, il mai ascundem, el mai iese, il mai ascundem iar, el iar iese, pana cand, spun unii: shit hits the fence pentru ca se strange ca naiba de mult.

Ei si atunci, incepe distractia ca nu mai ai ce face si apelezi la ajutor. Daca esti ca mine, te duci pe la prieteni, rude, apropiati, emisiuni, carti, clipuri, bloguri. Pana cand iti dai seama ca nu prea merge si nu iti iei decat franturi de solutii, asa ca apelezi la ajutor…pe bune.

Desi m-am gandit ca o continuare fireasca a acestui articol ar fi sa iti dau acum niste argumente pro, pentru a apela la terapie, am simtit ca potrivit ar fi sa iti povestesc experienta mea, iar tu draga mama minunata, vei lua din ea exact ce ti se potriveste.

Viata mea inainte si dupa coaching

Cine eram?

Cred ca asta mi-am dat seama abia dupa ce am facut cursul de coaching. Stiam ca sunt in cautarea a ceva, dar nu imi era clar ce..imi cautam calea, identitatea, EU-l, ma cautam pe mine si raspunsuri pentru faptele celor din jurul meu.

Cautam raspunsuri.

La mine terapia a venit sub forma unui curs. Am aflat de asta intamplator, printr-o prietena care mi-a trimis informatii despre un workshop gratuit, marca Academia Romana de Coaching. Cred ca era o tema de genul: ce este coaching-ul si mi-am spus ca suna interesant, asa ca de ce nu.

Atunci cand am ajuns la curs, intrebarile mele gravitau mai mult sfera familiala: De ce nu pot sa fac un copil? – deja incercam de 1 an. Oare mai merita sa investesc in casnicia mea? –  lucrurile se precipitau aici.

De fapt, in timpul si dupa curs am realizat ca intrebarile mele erau mult prea superficiale si mai important era, Cine era meu de fapt?

Am constientizat ca jucasem niste roluri inutile pana atunci, ca ma neglijasem, dar in acelasi timp il si persecutam pe partenerul meu si incercam sa il transform in copia mea, ca sunt salvator pentru familia mea extinsa si prieteni, ca nu vreau sa fiu judecata de cei din jur si imi pun masti ca sa plac. Asta a fost dupa curs.

Au trecut 2 ani jumate de atunci si obiectivul meu de a ajunge la aprofundarea cursului de coaching s-a concretizat. Cand am ajuns in sala am realizat cat de mult am evolutat in acesti 2 ani, cate seminte au incoltit in mine si mi-au imbogatit sufletul si mintea, ca am avut nevoie de tot acest timp ca sa diger, dar ca am si amant mult chemarea mea.

Cine sunt?

Acum stiu…stiu ca nu trebuie sa fiu cumva ca sa impresionez…si inca lucrez aici.

Stiu ca sunt bine cu mine si ma iubesc.

Stiu care imi este scopul, misiunea si obiectivele si da, chiar cred ca este incredibil sa poti descoperi aceste lucruri.

Stiu ca eu sunt cea mai importanta din viata mea.

Stiu sa imi apar granitele si cum sa ma raportez la cei din jurul meu ca sa fiu ADULT.

Stiu ca nu mai am nevoie sa judec, sa joc roluri, sa fac lucruri care nu imi plac.

Stiu ce am fost si nu imi pare rau, intrucat fara suma acelor experiente, nu aveam cum sa fiu acum, aici si asa.

Stiu ca ceea ce voi face de acum in colo va fi in directia misiunii mele.

Stiu ce NU voi mai face de acum incolo, pentru ca sunt mult mai constienta de viata mea, de mine, de cei din jurul meu, dar intr-o oarecare masura si de viitor.

Stiu cum sa procedez cu copiii mei astfel incat pentru ei calatoria de constientizare sa fie mai valoroasa si mai rapida decat a fost a mea.

Invat zi de zi sa fiu mai buna, sa ma dezvolt mai mult, sa ating vietile celor din jur, pentru ca asta vreau sa fac. Vreau sa aduc un aport, stiu ca sunt un canal, un mijlocitor, un facilitator curat pentru a livra daruri pretioase celor care le cauta.

Dar ceilalti?

Au simtit-o. Au fost debusolati, jigniti, confruntati, mirati, au crezut ca fac parte dintr-o secta, m-au desconsiderat, aplaudat, laudat. Da, am primit din toate si m-am amuzat.

Primul impuls dupa curs a fost sa ii invat eu cum sta treaba. Gresit! Am invatat ca nu asa, cu forta. Am invatat sa calibrez ritmul fiecaruia, sa fiu acolo doar cand mi se cere, in loc de sfaturi sa emit pareri si sa evit conflicte.

In schimb, m-am perfectionat la a confrunta si provoca intr-un mod bland si cu sustinere pe cei din jur pentru a scoate esenta lor. Imi place enorm sa fac asta.

Am invatat sa pun intrebari potrivite si am invatat sa inteleg semnalele celor din jur si a intelege de ce sunt asa cum sunt unii dintre ei.

Am prieteni care s-au lasat coach-uiti, care si-au dorit asta si rezultatele au fost extraordinare.

Iar eu am vazut ca omul are nevoie de ritmul lui, insa odata insamantata schimbarea, acesta nu mai poate da inapoi.

Miezul meu…

Se refera, de fapt la cel mai important lucru pe care l-am constientizat:

Scopul meu este de a ma simti implinita in fiecare zi;

Asta cautam tot timpul in orice faceam, iar acum m-am aliniat ca sa imi inteleg misiunea si calatoria vietii mele.

Acum inapoi la realitate..

Am continuat sa lucrez cu mine prin coaching prin cursuri si cu ajutorul unor coachi si mentori minunati, gandindu-ma cat de mult m-am dezvoltat de la cursul de inceput si oare ce pot invata mai mult de atat.

Ei aici sa te tii bine…mi-am dat seama cum ma raportam si mufam la cei din jurul meu.

M-am felicitat pentru ca am devenit adult cu unii, dar mi-am si raspuns la intrebari legate de ADN-ul meu familial si am constientizat ca o buna bucata de timp, l-am reprodus la mine in familie.

Am fost uimita de cat de la indemana mi-au fost tehnicile de manipulare, cum si cu cine le-am folosit, dar si cele in care am fost eu manipulata. Am invatat sa le evit sau sa le folosesc constructiv;

Am realizat ca ma simt extraordinar sa vorbesc in public, ca am fost un lider ascuns de multe ori si probabil la nivel inconstient am acceptat provocarea de a deveni unul adevarat, in contextul jobului actual.

Am realizat ca am o parte din mine care este foarte puternic protectiva – drept urmare mi s-a infundat urechea dreapta si asa am mers 5 zile la curs, fiindu-mi extrem de dificil sa aud unele lucruri. Ce spuneam mai sus de mintea care face echipa cu corpul pentru a amana.

Am realizat ca mi-e absolut teama sa ma expun pentru ca inca odata sunt terifiata de ce ar putea crede oamenii despre mine. Cum sa nu imi mai fie frica de expunere sau altfel spus Cum sa fac sa ma expun?

Iar cand vine vorba de terapie, drag mie va fi tot timpul coaching-ul.

Daca te intrebi ce este coaching-ul si cum functioneaza iata un film scurt pe care te invit sa il urmaresti.

Sau iti pot da 5 motive pentru a face coaching.

Sau daca vrei sa lucrezi cu mine, ca sa lucrezi cu tine de fapt, poti vedea mai multe despre ceea ce fac eu aici.

Indiferent cum alegi sa lucrezi cu tine, fa-o pentru a fi cea mai buna varianta a ta ca mama, femeie si adult pentru a putea creste adultii responsabili si constienti de maine.






No Comments

Leave a Comment